Nopţi de dragoste în Ţicău
Vara lui 1876
ar fi putut curge domol între dealurile Iaşului.
Praful cenuşiu
ar fi sufocat mahalalele, şi câinii, sub luni pline, ar fi invocat, urlând, stăpâni
iubitori. Iuţeală de ploi ar fi umplut ulcelele uitate prin dosul gardurilor şi
grădina publică s-ar fi încuiat cu tot cu teii scuturaţi. Sidefat, albul nu ar
fi dat luciri de patimi noi prin decolteuri şi budoare.
…Şi nici
pasiuni interzise nu ar fi crescut tăcut
în nopţile albe.
Pentru cei patru
însă, lucrurile au decurs altfel. Bojdeuca i-a primit ca o mamă. Iaşul tot- ca
un părinte.
Deci Tinca
nu numai că a gătit în căldura toropitoare pentru Costache şi Ionică, dar a
păzit pisicile să toarcă binişor, iar Titu să nu miorlăiască exagerat. În plus,
a fiert borş pe tăcutelea, cât conu Mihai s-a
hodinit pe laviţă- când în tindă,
când în cerdac…Ţicăul o ţinea lângă soba din pământ mai toată ziulica, dar casa
cu podea de lut răcorea umbros lunile verilor apăsătoare.
Dar nopţile…offhh.
Tinca roşea. De la oale…
O fată liniştită, cuminte ca ea, era deja de 4
ani perechea povestitorului din bojdeucă. Urma să fie împroprietărită de
Creangă cu căsuţa în care trăise cu mama ei, spălătoreasă, şi cu sora sa. Probabil
era în armonie cu viaţa ei de tânără nevastă, chiar dacă creştea copilul alteia.
Creangă îşi
găsise un suflet care să îl asculte în
camera din dreapta, când armeanca lăsa şorţul din brâu şi sarmalele pe foculeţ.
Ea căsca gura la faţa grăsanului chefliu şi râdea în hohot. Sânii îi fierbeau
sub cămaşa de in…Urma să-i cumpere căsuţa şi să transforme neştiut o bucată de
mahala într-un loc ars pururi de soarele
verilor albe şi de luceferii nopţilor de dragoste. Ca în “Povestea porcului”… Aşa
că era fericit la Iaşi.
De altfel, Ionică
şi conu Mihai iubeau în vara lui 76. Găsiseră
strălucirea fugară a dragostei şi începutul acesteia, pur. Un înger blond revăzut
în capitala Moldovei şi un chip rotund de fată cuminte, cu cărare modestă, ele,
Ecaterina Vartic şi Veronica Micle, se lăsau purtate în inimile celor doi bărbaţi. Eminescu avea 26 de ani şi aceste cinci luni
urmau să fie “veroniene”. Începuse să
compună altfel.
Seara se deschidea înspre cerdacul dinjos al
bojdeucii proptite, chiar către dealurile oraşului parfumat, liniştea căţărată
sus, la numărul patru, mirosea a plăcinte, fripturi, a aşternut mototolit, cărţile picoteau pe
poliţa strâmbă din fosta cameră închiriata de la mama Tincăi. Atunci privise
Mihai spre poarta bojdeucăi, de sus, de lângă cele două lăzi cu cărţi lepădate
în praful uliţei. Intrase pe poarta vacanţei, iar icoana iubitei o păstra dulce
în buzunar. …când îmi zâmbeşti, pământul îmi
zâmbeşte, i se rotea prin cap, şi tu eşti
aerul, eu harpa, tu te mişti, eu mă cutremur…cu tot sufletul…hm, mai vedem…
Prin ploile lui
noiembrie Mihai urma să-şi ia lăzile şi să plece, dar până atunci se lăsa cuprins după umeri de fratele mai
mare, uriaşul blond. Visa la Veronica, visa ca vara. De aceea sărut mâinile fără mănuşi, ochii fără
ochelari, fruntea fără pălărie şi picioarele fără ciorapi şi te rog să nu mă
uiţi, mai cu seamă când dormi. Fără ciorapi…... nu înfloreşte a gurii tale roză ca să-mi placă... Răbufnea de
cuvinte.
Chefurile
din albele nopţi enervau câinii Ţicăului
şi, reveniţi din crâşmele populare, de laŢâru din Târgşor, sau de la Chir Costache,
urcau dinspre şesul Bahluiului spre bariera Păcurariului şi urcau prin Ciric şi
Aroneanu. Tinca le ieşea în prag cu alai
de vorbe. Până în Nicolina şi Pod Roş răsunau vorbele în răsăritul lui iulie.
Zăngăneau ca boabele de cucuruz aruncate din farfuria de tablă înspre
cucurigatele mici în creste, dar gustoase la ouşorele aurii.
În nici
un fel boala nu le dădea târcoale. Teii curgeau rotiţi, Iasomia pudra alb pe verde uliţele
modeste, iar chipul auriu şi litera V. îi luceau jucăuş poetului deasupra colilor încărcate cu poezii de vară. Lumea
sclipea ca şi sânul ei.
Mihai,Tinca şi
Ionică dorm răvăşiţi pe laviţe, în cerdac, sub stele, la icoane.
Umbra Veronicăi
se lungeşte peste patul copilelor, alunecă apoi grăbit pe lângă uşa lui Ştefan
şi cade, în noapte, într-un colţ de iatac unde strălucirea fugară a dragostei
îi acoperă, dantelat, viaţa de femeie tânără... Amară. Să facă o noapte albă.
Să scrie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu