Vara/ carti, rochii si sandale...

Orice bărbat îşi doreşte două femei: o casnică liniştită şi o nimfă tulburătoare. Iris MURDOCH Supuse sau rebele, Aurora LIICEANU, POLIROM, 2013, 233 pagini Colţuri îndoite: 23, mai ales în partea a doua Neecranizată Aurora Liiceanu scrie într-una. De cele mai multe ori te cucereşte prin subiectele sale, aşa că am stat la rând să îi cer autograf în primăvară, la Festivalul de Carte Libris. Te aştepţi să simţi ceva, un şoc electric, să îţi vină un sughiţ, autorul lângă care te aşezi pe canapea să îţi sară de gît, să fie două minute de catharsis etc. Nu e. Te ridici cu cartea la subrat si pleci sa mai vanezi un autor. Sa simta asa si cititorii mei cand se asaza langa mine pe canapea? Eu sper ca admira macar niste pantofi,o rochie sau cununile de flori, daca nu si cartile…deci se ridica si pleaca fericiti…) Scrisul de mână al Aurorei e perfect, oblic şi subţire. Şi stă cuminte, ca şi coafura sa bob, sub cele două titluri- Supuse sau rebele, Două versiuni ale feminităţii. Ea este supusă şi rebelă, noi toţi/toate suntem amândouă la un loc. Regăsim în carte pagini din viaţa unor femei care au trăit altfel decât majoritatea. Au trăit ca soţii de oameni celebri prin scris. Prima soţie a lui Hemingway, Hadley, şi singura soţie a lui Scott Fitzgerald, Zelda, aduc în faţa noastră, prin perspectiva psihologiei, nu viaţa lor, sau nu numai viaţa lor, supusă conjuncturii, ci, mai ales, componenta de cuplu a acestor doi scriitori celebri. Mai precis, Fitzegerald şi Hemingway apar în altă lumină şi chiar dacă vom citi cu aceeasi plăcerea despre Gatsby, sau despre blândeţea curgerii nopţii, un gând tot se insinuează, trecător, da, dar s- a purtat egoist cu Zelda, era ea dezechilibrată, dar nici el nu a ajutat-o, ba chiar a împiedicat- o să scrie, şi, mai mult, a folosit- o ca sursă de inspiraţie, provocând întâmplări/vezi flirtul cu cineva, pentru a -i studia reactiile… Noutatea cărţii e dată de faptul că Zelda a fost plagiată- din jurnale, ficţiune, ş.a., si că se poate vorbi de un coautorat la opera lui Scott F. Nu uităm că şi Leonard Woolf a oprit- o de la scris pe Virginia şi de la a avea copii, sub pretextul permanentei ei depresiuni. Hadley, supusa şi Zelda rebela, sunt cele două extreme despre care Iris Murdoch scria- Orice bărbat îşi doreşte două femei: o casnică liniştită şi o nimfă tulburătoare, pag. 5. În acelaşi timp, ele fac parte din cuplu, iar autoarea spune că a pornit de la analiza fiecăruia din partenerii de cuplu pentru a le urmări apoi destinul în şi în afara cuplului. E curioasă, aşa cum suntem toţi. Când am citit despre Eliade că era un neajutorat şi că soţia sa, Cristinel, îi trimitea cu gunoiul pe mu- safiri, chiar mi s –a întărit opinia că opera e una, viaţa reală a autorului- alta, alta. Dar reflectată pe undeva în scrisul lui. Depinde dacă simţim sau nu pe unde. Cele 123 de pagini alocate primei perechi, Hadley- Eernest, conţin două începuturi de relaţie, două îndrăgostiri care îl fac pe el să fie în centrul atenţiei. Ea nu se schimbă, vrea soţ şi copii, şi lui îi ajunge asta în timp, până când însă celebritatea îi schimbă percepţia şi îndrăgostirea de Pauline îI răsuceşte de tot. În acelaşi timp, “dez-îndrăgostirea este ceva care te luminează; pentru o perioadă vezi lumea cu alţi ochi”, p. 100, Iris.Murdoch. Îmi permit să contrazic şi să spun “Dez- îndrăgostirea te întoarce să vezi lumea ca înainte de îndrăgostire, deci te duce înapoi în fară lumină. Dar nu mă pun cu Iris, cu viziunea ei despre lume. (Am de citit o carte a ei, ar trebui.) Celelalte 100 de pagini au cele mai multe colţuri îndoite. Despre Zelda, acum. Ştim toţi că era foarte fumoasă, bogată, că a scris cărţi şi ea, dar şi că era o seducătoare care a profitat de toate atuurile sale de feminitate pentru a fi adorată - şi contestată. Manifestările sale erau extravagante, dar şi ale lui au devenit. Un ziarist angajat să îi urmărească 24 de ore spunea că au un comportament dipsomaniac. Erau un cuplu celebru, mult mai celebru decât Carla şi Slavi din “La Inimi”, nu? Hi hii. Scott- un infantil, aceasta fiind sursa greşelilor, exceselor şi rătăcirilor în faţa vieţii. Zelda ar fi vrut să danseze, să fie ballerina, dar fără disciplna muncii a fost imposibil. Ştia să deseneze, să picteze, avea abilităţi lingvistice, excelea în sport, a avut câteva expoziţii personale de artă şi totuşi, devenise apendicele lui Scot, cel mai bine plătit scriitor din lume. Asta e o altă discuţie… Psihologic, împlinirea visului prin repetarea trecutului este imposibilă. El, Gatsby, descoperă că “trecutul este mort, prezentul e o minciună şi nu există viitor”, pag.172. Vezi şi “Tatuaj pe glezna stângă”, sau exemplul invers, “Dragostea în vremea holerei”). În sfârşit, Hadley a devenit recent personajul din romanul “Soţia din Paris”, 2011, în care apar Zelda şi Scott, de asemenea. Hemingway şi Hadley s- au aflat şi ei în preajma lor, şi, fiind americani, au avut destule puncte de convergenţă în viaţa comună pariziană. Aşa a legat autoarea poveştile celor patru în această lucrare. Atentă la detalii, toaletele femeilor fac deliciul care punctează câteva pagini. Zelda iubea rozul, perfect!- şi roşul mat. Bujorul stătea cocoţat în părul ei, era preferat şi, mai ales, era de culoare albă. Se machia minunat şi se îmbrăca la fel. Isadora Duncan, pomenită şi ea accidental, purta o rochie, normal. Dar când a aflat că era violet, Aurora a adăugat amanuntul, ca să ne imaginăm veşmântul viu ce îmbrăca trupul dansator. Femeile erau divine, deşi purtau după ele statutul de soţii şi pe cel de mamă- destul de redus la Zelda. Poate de aceea ele sunt personaje? Cărţile şi moda, frumosul din picioarele unei femei, sandalele şi pălărioara, boleroul şi panglica de satin pot face lumea un vis, o poveste. “Povestea deschide ferestre în mintea cititorului. Ferestrele fiecăruia. Cuvintele cheamă, dincoace de ele, dincolo de ele şi peste ele. “ Daţi o raită pe la rochii, cărţi şi sandale, fiţi frumoase ca bujorii. Deşi acum suntem tufe roz de hortensii… Ultima fotografie este cu Hadley si Hemingway.