Cartea Plantei de Mentă sau costiţele doctoraşului Leo

Cartea Plantei de Mentă sau costiţele doctoraşului Leo

F.G.Haghenbeck, Cartea secretă a Fridei Kahlo, editura Nemira, 2016, 321 pagini

Nu simţiţi zilelea astea aşa, o atmosferă mexicană? Colorată, albastră, picantă, împletită şi pasională, inimoasă, durută şi fierbinte, roşu cu nuanţe  verzi şi de auriu? Vă rog să simţiţi, vă rog.

Cum să facem:

-         se ia o pungă de Tortilla Mexicana cu chilli, pentru hrănirea sufletului

-         se descarcă de pe net, îh, autoportretul Fridei cu papagal pe umăr şi se dă, înainte, o raită pe la “Zara”.

-       deschidem şi o muzică cu Agustin Lara şi citim ce vă trimit eu, cu mult albastru cobalt

-       împodobim cu flori multicolorate de pe bluzele albe, roşii, negre, de pe saboţi şi sandale, căci se poartă exagerat de colorat. 
Ador asta!

Şi dacă credeţi că nu am exagerat destul, faceţi rost de o sticlă de tequila şi seara e gata. Nu spui şi de palabres de amor, acelea se subînţeleg…

Cartea de azi, duminică, a venit la mine din coşurile târgului de carte, dintre cele cu bulină roşie, de 5 lei, le ştiţi. Şi dacă nu miroase a mentă, sigur va mirosi a pui, costiţe, turte de mălai,  muşchiulet de porc cu piersici, banane, măr şi pară, adică manchamantales,  sau a orjad cu lapte.

         Autorul ei este un domn mexican cu un nume ciudat, care s-a retras lângă Puebla şi trăieşte pentru/din scris, frumos!

El a cules din carneţelul pierdut al pictoriţei un reţetar, interesant şi adaptat pasiunilor stăpânei. Însă despre mâncare un pic mai încolo…Acum- despre iubire. Frida a pictat 77 de autoportrete, fiindcă se pare că era mult timp singură, bolnavă în pat. Probabil că îşi trăia propria idee despre viaţă chiar ea cu ea însăşi. În centrul acestei vieţi l-a aşezat pe Diego Rivera, aşa insuportabil. Însă norocul ei a fost acelaşi bărbat imposibil care era deja un pictor cunoscut. Altfel poate doar ar fi gătit cu pasiune şi ar fi iubit- divers şi aromat- femei şi bărbaţi. În schimb, a acumulat culori, şevalet, inspiraţie şi talent, cu care a desenat, a colorat tablouri, a umplut pânze cu chipul ei sprâncenat. A lăsat opere care exprimă suferinţă, naive sau suprarealiste.

Dacă veţi fi atente într-o vineri seara, la mall, o veţi vedea pe Frida Manuela Carmen Kahlo de Rivera căutându-şi o cunună de flori multicolore pentru cozile împletite de pe creştet, o bluză largă, înflorată cu galben şi roz pe fond alb şi nişte platforme din care cresc papagali verzi şi capete de maimuţe. Plus nişte cercei albaştri.

Ea va ajunge acasă, va desface pungile pline şi îi va striga iubitului:

-Fesele mele sunt ca menta. Frunza ei e în formă de inimă.  
Diego suspină şi i se face foame…

Nu m-am gândit vreodată la oraşul Coyoacan, în care revoluţia mexicană a intrat noaptea pe cai albi şi apoi a revenit odată cu Troţki. Acolo Frida  s-a născut, în Casa Azul, şi dacă vă uitaţi la fotografii, e înecată în albastru, iar din curte, lămâile aşteaptă să se ascundă la sânul ei, după ce a peţit-o Diego.

Într-o zi, Frida “a simţit, pentru prima dată,  ceva ce o îndepărta de această lume, ceva ce îi oferea suculenţa sexului, plăcerea mâncării şi verticalitatea de femeie. A simţit libertatea.” Terminase pictura, un autoportret în tonuri cu miros de mango, buze de culoarea căpşunii, obraji de piersică şi păr de ciocolată.”  

Femeia asta, zice autorul cărţii, era plină de viaţă, dar organiza adevărate petreceri pentru celebrarea Zilei Morţilor, cu cranii de zahăr, pâine dulce şi tot felul de fotografii, păpuşi, jucării. A adorat să picteze şi să gătească, deopotrivă. La cele două nunţi, amândouă cu pictorul Rivera, Frida a comandat,  fiindcă “femeia trebuie întotdeauna să comande la nunta ei, chiar dacă va fi considerată o capră nebună.”

Timp de aproape cincizeci de ani a convieţuit cu boala, cu durerile din piciorul afectat de poliomielită şi cu distrugerea din accidentul de tramvai care i-a afectat coloana, picioarele, bazinul, dar nu şi caracterul. La fel ca Virginia Woolf, în ciuda durerii, a vopsit pe şevalet,  întinsă pe spate, a combinat arome şi s-a luptat cu semnele morţii. Conversa des cu Naşa ei, Moartea, şi asculta cântatul cocoşului ei în fiecare dimineaţă, ca semn că încă mai are de trăit zile. Devenise o apariţie împodobită în costumele de aztecă şi tehuană, într-o somptuozitate elegantă şi stranie.

Dacă povestea carneţelului cu reţete e adevărată, cândva el va apărea pe la vreo licitaţie scumpă, iar de nu, vom pregăti cu iubire mâncare mexicană gustoasă şi iute, la fel ca ea. Aşa cum căra la amiază coşurile cu flori şi mâncare pentru Diego, între şervetele brodate cu “Te ador”…

Frida, patroană a melancoliei, femeia pasiunii, pictoriţa agoniei, stătea ţintuită în casa ei,  înconjurată de păpuşi de porţelan, ofrande din argint, cercei cubişti, animale şi culoare. Casa Albastră era Frida.

Ca urmare, astăzi, între ultimele culori de liliac, nu mă uita şi puf de păpădie transparent mi-am pictat şi eu unghiile în stil Frida, deşi s-ar putea ca modelul să fie şi unul maramureşan…

Am scris puţin despre iubire, dar tabloul cu cele două inimi la vedere   ne cheamă în Casa Albastră într-o zi fără durere, în care miroase a tocăniţă de porc, Tiramisu şi sos iute de ardei, plus uleiuri pentru pictat. De sub fustele mov ale Fridei muzica lui Agustin Lara cântă de amor, iar Diego invocă menta, după ce a devorat două porţii de tamal de cazuela în frunze de mentă, gătite de ea în seara dinainte să moară:

“- Frida  s-a dus şi  n-am putut să îi spun niciodată cât de mult îmi place  menta!”.

“-Tu ştii că dragostea este singurul motiv pentru a trăi, spusese ea seara, când sora ei o îmbrăcase cu fusta roşie şi una din bluzele de Oaxaca, cu dungi roşii şi verzi împletite. Şi aici deja nu mai există dragoste.”

O reţetă

Costiţele doctoraşului Leo

 3 spete de porc, 1linguriţă de  chimion pisat, 6 căţei de usturoi pisat, sare, 2 linguri untură de porc, 4 ceşti de apă, ceapă, 6 căţei de usturoi, 8 ardei iuţi verzi, 1 kg roşii verzi fără coajă, 8 crenguţe de coriandru, sare, piper.Trebuie să amestecaţi chimionul cu usturoiul pisat şi sarea, pentru a unge costiţele. Faceţi asta cu o zi înainte. Costiţele se pun cu apă cât să le acopere şi se fierb. Apoi se prăjesc zece minute şi se scot deoparte. Într-o altă cratiţă se toarnă apă şi se pun căţeii de usturoi, când încep să fiarbă se pun ardeii iuţi şi ceapa şi se lasă la fiert 5 minute. Se fierb şi roşiile 5 minute. Se face un piure şi se adaugă apa de la legume şi coriandrul pisat. Într-o cratiţă mare se adaugă grăsimea de la costiţe, se adaugă pireul, se lasă la fiert 10 minute. Se adaugă costiţele, sare şi piper, se lasă la foc mic  20 de minute. (…Doctorul Leo a tratat-o după ciocnirea cu tramvaiul şi i-a rămas prieten pe viaţă. O fi şi iubit-o, cine să ştie…).

Titlul original: Hierba santa o la La Libreta perdida de Frida Kahlo

Reţete: 30

Colţuri îndoite: 32