COCOSATUL AVEA ALIBI, Rodica Ojog Brasoveanu, Editura Dacia, 1973, 216 pagini Doamna Rodica Ojog ramane Doamna romanului politist romanesc si al celui istoric cu iz policier si de dragoste. Este singura romanciera care te face sa simti gustul bomboanelor de ciocolata ale Melaniei (din seria cu Melania, 60 de ani, hoata si inocenta), sa te rasfeti cu torsul lui Mirciulica, pisoiul ei si sa sa te supui cu placere ordinelor fostei profe de mate, imi scapa numele (ah, Minerva), care rezolva probleme detectivistice. Am fost si raman indragostita de romanele ei. Are un simt al detaliului si o finete in descriere incat uiti firul epic sau ajungi la final fara sa te mai intereseze cine este criminalul. Cel putin in romanele scrise dupa 1990 a surprins extraordinar perioada de transformari incredibile, inclusiv din perspectiva noilor afaceri si activitati, a noilor orientari si preocupari umane. Sa nu uitam titlurile celebre "Razbunarea slutilor" sau "Grasa si proasta". "Cocosatul..." e o carticica de prin anii 60, si nu are legatura cu Notre Dame si cocosatul sau. Este vorba de un Bucuresti infrigurat, de o epoca incredibila, in care eram bebelusi si oamenii aveau alte apucaturi si obiceiuri. Se vindeau inca ziare pe strada, se iesea la gradina de vara, iar ofiterii de politie aveau stil si erau frumosi. Citez "Rodica Ojog-Braşoveanu a impus în romanele sale un stil oarecum atipic acestui gen literar: alături de umorul sănătos şi de psihologia sofisticată a personajelor, o altă caracteristică a unora din cărţile sale este farmecul descrierilor de epocă – ceea ce separă cărţile sale de policierele obişnuite e tuşa pe care o adaugă tuturor cărţilor ei: fresca de societate. Fiecare carte a sa ne prezintă tipologii ale Bucureştiului acelor ani. Trecând, în paginile cărţilor sale, prin diverse situaţii, romanciera surprinde imaginea mai multor familii, din diferite pături sociale, descriind cu detalii surprinzător de autentice traiul bucureştenilor." Sau "Ele mărturisesc despre nostalgia scriitoarei pentru lumea în care crescuse şi copilărise, distrusă în mod brutal de către comunişti: “Seara, părinţii mei mergeau la teatru, la Capşa, în baruri – la Monte Carlo sau la Vania Şevcenco. Se duceau şi la Continental, pentru că acolo cânta Grigoraş Dinicu, şi la Mon Jardin, unde mare vedetă era Gică Petrescu. Erau atunci un Bucureşti şi o epocă pe care le regret. Eu consider că mi-am ratat epoca, că m-am născut prea târziu (mi-ar fi plăcut să prind la belle epoque, să zicem anii celui de-al doilea Imperiu, până în 1930). Bucureştiul copilăriei mele (anii ‘40) mai păstra, în ciuda bombardamentelor, parfumul acestei epoci”, spunea Rodica Ojog-Braşoveanu în interviul din 1999, pentru Formula As." Am iubit persoanjul Melania, pimul persoanj negativ pe care l-am indragit pe la 12 ani. Melania Lupu este „o hoață fără să fure, o escroacă fără să înșele” şi dă numele unui ciclu de 6 romane poliţiste. Ea este, de asemenea, un mic inspector care ajută la descoperirea mai multor rău-făcători, folosindu-se de pseudonimul Abatele Brown. Desigur, toate împreună cu motanul ei negru, Mirciulică. Infracţiunile Melaniei se învârt în jurul obiectelor de artă, picturi şi sculpturi, indiferent dacă le fură, ascunde sau ajută la găsirea lor. Intre debutul cu "Moartea semneaza indescifrabil", 1971 si "Necunoscuta din congelator", 2002- anul mortii scriitoarei, Rodica Ojog a scris 35 sau mai multe romane,chiar si unul SF, parasind domeniul stiintelor juridice. Editura "Nemira" publica- BRAVO!- seria de autor. Dar daca aveti ocazia sa luati o cafea la Bibiloteque, la Publik sau la Tucan, sigur veti regasi pe rafturi una din cartile ei, cele vechi. Rasfoiti, cititi, deduceti, savurati!